Societatea cotidiană

Divergențele sexelor

Azi primesc de la…nu contează, un video, o discuție dintre un bărbat și o femeie, în care ea afirmă că bărbații vor doar sex. Iar replica pe care o primește acea “mimoză” este că, dacă femeia doar atât are de oferit, atunci da, el vrea doar sex.

Nimic neadevărat până aici, însă stau și mă gândesc la faptul că, dacă femeile doar atât ar avea de oferit, bărbații ce pot oferi mai mult decât o partidă mediocră de sex?

Uite, eu sunt una dintre acele femei care are de oferit mai mult decât o partidă de sex, pe care, garantez că va fi memorabilă, însă chiar și acea partidă de sex, se va materializa doar în condințiile mele din punct de vedere emoțional.

Vreau să cred că sunt puțin mai inteligentă decât animalele, folosindu-mă de raționamentul meu, astfel încât să am parte de acel sex care depășește acțiunea penetratului.

Tu, ca și bărbat(și aici mă refer la adevărații bărbați) ai acel instinct de prădător și automat tu vei ști care îți este victima, însă dacă modul tău de abordare va fi strict instinctual, exact ca și la animale, nu te aștepta să scrii istorie, pentru că tot ce vei oferi va fi doar mediocru.

Femeia nu mai e femeie de mult, iar valorile ei au scăzut odată cu “emanciparea” ei. Iar ușurința ei cu care își vinde “corpul” nu a ajuns să fie apreciat fără susținerea voastră. La fel și cu mimatul orgasmului și a plăcerii, nimic nu ar fi existat dacă bărbatul ar fi acționat puțin mai mult decât mediocru.

Sexul este mult mai mult decât o penetrare, sexul implică inteligență, implică dedicare și libertate, pasiune și conexiune, implică emoții și atenție, încredere și cunoaștere. Asta dacă nu cumva ești vreun animal(ă), că doar atunci ai avea o scuză.

Cât despre revolta acestor” bărbați” care susțin că femeile nu mai știu să ofere altceva, decât sex, ce să zic!? Sunt fix acei “bărbați” care nu știu să primească nimic mai mult, ale căror emoții sunt ascunse și departe de puterea lor de conștientizare. Sunt fix acei “bărbați” care nu știu să selecteze, habar nu au de noțiunea de a selecta. Sunt fix acei “bărbați” ale căror portofele se deschid pentru a putea penetra o bucățică de cărniță.

Așa că, hai să vedem ce știm să oferim, ce avem de oferit, ce știm să primim și ce ne dorim să primim.

Așa cum nu toți bărbații sunt ca “foștii”, așa nici femeile nu sunt ca toate “fostele”. Piața e plină de “produse” pentru toate “buzunarele”, tu ești singurul cel care alege ce vrea să “consume”. Dacă vrei calitate, e scump și nu din punct de vedere material, ci al valorilor morale, dacă vrei cantitate…atunci, dragul meu, nu mi te mai plânge că femeile doar “pussy” știu și au de oferit, că singur îți tai “creanga” de sub picioare.

Valoarea fiecărui bărbat, se vede prin ceea ce alege să “penetreze”, valabil și vice versa. Dacă tu ca și femeie îți vinzi doar sexualitatea și doar îți mimezi plăcerea, nu te aștepta să fii făcută “femeie” de casă, că e imposibil, nu te aștepta să primești o “penetrare” autentică,atâta vreme cât tu ești o replică ieftină.

Hai, vă pupă Blănaru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *