“Fără școală să nu aștepte nimeni nici părinți buni, nici fii buni, și prin urmare nici stat bine organizat si bine cârmuit și păstorit.”
Ion Heliade Rădulescu
De ani de zile asistăm neputincioși la degradarea societății în care trăim. Asistăm, conștienți fiind(unii dintre noi) că ceea ce se întâmplă în primul rând la nivel educațional este nociv și deloc benefic pentru noi toți.
Scandalurile din școli, comportamentele elevilor, atitudinea cadrelor didactice sunt jalnice. Valorile morale pe care școala ca și instituție educațională ar trebui să le susțină, sunt în cădere liberă de ani de zile.
Ne confruntăm cu un deficit educațional de ani de zile. Punem la zid copiii pentru comportamentul lor neadecvat, însă nu putem vedea dincolo de acest comportament. Nu suntem capabili psihic și nici emoțional să putem înțelege aceste generații.
Gândiți-vă cât a evoluat programa educațională în România, nefiind schimbată încă de pe vremea comunistă.
Când un stat nu își arată deloc interesul pentru cea mai importantă ramură a dezvoltării umane, atunci care credeți că va fi deznodământul?!
Lipsa educației crează turme de oi îndoctrinate și ușor de manipulat, iar aceste generații de tineri, de copii, cu accesul exagerat pe care-l au la informații de orice fel, sunt tare greu, aproape imposibil de manipulat și de ținut în frâu, așa cum se dorește.
Copiii acestei societăți doar fac oglinda atât a părinților cât și a statului în care trăim.
Am spus-o, o spun și o voi spune până când sper că se va auzi, până când se va înțelege. Acești copii sunt nevinovați,aceste generații noi și grele de înțeles, sunt doar oglinda noastră. Din păcate au devenit niște cobai ai statului, ai sistemului și ai plebei din această țară.
Dacă îți dorești să evoluezi ca și popor,ca și stat, copiii sunt viitorul. Investițiile în educația lor te vor putea rupe din mocirla în care conviețuim cu toții. Dar interesul nu este acesta. Nimeni nu își dorește acest lucru.
Cât despre părinți, învățați să vă ascultați copiii cu sufletul, înțelegeți-le nevoile emoționale, arătați-le simplitatea, fiți exemplul valorilor morale, oferiți-le atenția meritată și câștigați-le încrederea.
Aceste generații noi sunt extrem de inteligente emoțional! Nu le distrugeți visele și speranțele.
Căci de-a lungul istoriei acestei țări, visele și dorințele copiilor, a oamenilor niciodată nu au fost încurajate! Am fost mereu învățați să nu avem propria noastră identitate,am fost educați să fim ușor de cumpărat și foarte ieftin.
Ne-am vândut valorile morale pe nimic și am fost aduși la tăcere într-un mod josnic.
Nu mai huliți aceste generații de tineri, de copii. Ei nu au nicio vină că s-au născut și cresc într-o societate lipsită de verticalitate, fără a avea un model demn și onorabil.
Un popor needucat și fără credință,mereu va fi ușor de manipulat și de omorât!