Deobicei îmi încep dimineața,trăgând de mine până la aparatul de cafea, fără a avea vreun gând. Abia după prima gură de cafea pot comunica cu mine însămi. Însă, azi a fost o dimineață atipică. M-am trezit deja cu o retrospectivă a ultimei săptămâni, avută, probabil, în subconștient și care dorea să iasă!
Ideea e simplă, ultima săptămână mi-am petrecut-o la Arad, având de încheiat unele problemuțe și de împachetat restul bagajelor.
Retrospectiva a fost la nivel emoțional, deoarece mult timp, emoțiile mele acolo s-au dezvoltat și s-au testat. Am sprijinit oameni în evoluția și dezvoltarea lor, am încurajat și am dezvoltat o inteligență emoțională pentru oamenii de jurul meu în acel timp.
Circumstanțele au făcut, ca în săptămâna aceasta să fiu nevoită să mă întorc pentru puțin timp în trecut.
A durut, a durut atât de tare pentru că am întâlnit acei oameni puternici cândva, acum pierduți,cu privirile în gol și cu o nesiguranță străină de mine. Acea strălucire din ochi din care îmi hrăneam toate celulele existente în mine, acum era de negăsit,era stinsă.
Însă, pentru prima dată nu m-am mai simțit vinovată, știind că am dat tot ce am avut mai bun și cât am știut în acele momente.
Mereu am fost omul care s-a agățat doar de situații imposibil de gestionat, încăpățânându-mă să îmi demonstrez că pot să duc la bun sfârșit orice situație în care cred. Și da, m-au consumat de energie, de vitalitate, de emoții, m-au înstrăinat de propria persoană, însă oricât de greu a fost, în final mă reîntorceam la mine, căutându-mă. Amprenta personală, mi-am lasat-o peste tot,conștientizând mereu puterea mea de a oferi. Nefiind ipocrită, știu sigur că tot ceea ce am putut oferi a fost, este și va rămâne adânc “tatuat” în subconștientul raționamentului emoțional al fiecăruia.
Dar revenind la “trezitul meu atipic”, chiar dacă retrospectiva e una tristă, m-am trezit liniștită, probabil pentru faptul că iertarea am dobândit-o de mult, ușurându-mi astfel unele situații.
Am fost întrebată de vocea trecutului dacă cumva mai există iubire!? Da, mai există și va exista mereu, pentru că suntem creați din iubire, iar despre mine vreau să cred că sunt un om plin de iubire, care va ști mereu câtă valoare are acest sentiment. Da, mereu va exista iubirea începuturilor, acea iubire de la începutul fiecărei povești. Însă, mă privesc pe mine, cea de acum, dacă aș putea să salvez toți oamenii de la pierderea lor de sine, prin a le oferi iubire, aș face-o, dar nu ține de mine acest lucru.
Cândva iubirea mea devenise enervantă, devenise un motiv de ură, pentru că nu se înțelegea de unde provine. Acum,se întelege, însă nu mai poate salva, pentru că atât de tare ne-am înstrăinat de noi înșine, încât noi între noi, nici nu ne mai cunoaștem.
Puterea conștientizării doare, doare foarte tare,apar regretele, apar mustrările de conștiință, însă dacă credința ta este nesigură, atunci să nu te mai mire de ce ești străin în propria ta existență! Iartă-te și învață să te iubești, ești minunat pentru ceea ce divinitatea a pus în tine. Pentru iubire!
Redescoperă-ți strălucire, închide ochii și găsește-ți liniștea și pacea din suflet! Îmbrățisează-te!
Bună dimineața!