Emoții și trăiri

Nu sunt. Nu vreau.

Mereu am fost de părere că verbalizarea propriilor noastre trăiri ne vitalizează simțirea. Astfel, de mulți ani, am lucrat la mine, la modul prin care aleg să-mi verbalizez fiecare emoție, fiecare trăire.

Astăzi,în urma unei discuții, am conștientizat puterea propriilor mele emoții. Emoții care mi-au redat calmitatea și răbdarea de a trece peste anumite subiecte ale căror adevăr doar eu le știam, însă care, coafate de către societate, păreau a fi desprinse din filmele SF.

Oamenii au devenit ca niște vânători de can-can, interesați să vâneze doar vulnerabilitatea celorlalți, întocmai pentru a-și satisface cu sadism propriul lor orgoliu. Și pentru ce?!

Fugim. Fugim. Și iar fugim.

După război, toți suntem viteji, toți ne arătăm strategiile mult mai bune, toți deținem adevărul absolut. Însă, în timpul războiului ne ascundem cu lașitate, fără a ne păsa de ceea ce se întâmplă.

Azi, doar mi s-au “dezgropat” niște episoade din trecut, cu dorința de a înțelege pericolul la care m-am expus atunci și posibilitatea pe care am avut-o de a fi salvată dacă aș fi întrebat.

Iar azi am stat și am gândit asupra discuției, lucru care m-a făcut să conștientizez că ipocrizia s-a răspândit precum oxigenul.

Sunt încăpățânată și ambițioasă, uneori prea orgolioasă, însă mereu am fost corectă. Iar eu când am simțit că un om are nevoie de ajutor, am fost acolo pentru a-l ajuta să se ridice și să se reinventeze. Am luptat cot la cot, am simțit și am empatizat până am știut că este vindecat. Niciodată nu am stat pe tușă, judecând și dându-mi coate despre un scenariu sau o poveste din care nu știam nimic.

Suntem în perioada Postului Mare și în fiecare zi, încerc să-mi păstrez sufletul cât mai liber cu putință, cât mai departe de agonia societății și cât mai aproape de propria-mi credință.

Fiți oameni, fiți buni, că iubire sunteți deja. Dați-vă voie să simțiți și să empatizați cu propriile voastre trăiri.

Nu sunt și nici nu vreau să fiu, să trăiesc și să simt ceea ce societatea își dorește. Sunt eu, atât cât pot să fiu în fiecare zi, sunt eu, atât cât știu să simt în această zi. Dar simt, trăiesc și cred, zi de zi, în spatele propriei credințe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *