Am decis astăzi să scriu despre victimizare, în special despre oamenii care persistă intr-un orgoliu al victimizării.
Având o experiență cu toate stările posibile și imposibile ale existenței proprii, am desprins și o abilitate în a citi oamenii. În aceste 3 luni de când am ales să mă reîntorc acasă, în județul Vaslui m-am lovit doar de “victime”. Acele “victime” care sunt și vampiri energetici.
De felul meu sunt un om care uneori, își exprimă dorința de a ajuta fără să mi se ceară acest lucru și e total greșit. Nu poți ajuta pe cineva care nu vrea să fie ajutat. Punct.
Astfel, am ajuns acum să conștientizez că majoritatea oamenilor își cam merită soarta. Pe lângă faptul că lucrurile nu prea merg cum ar fi normal, că există neajunsuri, că te lovești de mentalități extrem de limitate, o parte din acești indivizi au tupeul să fie mândri și orgolioși.
Pasând eșecurile, fricile proprii în spatele altor indivizi din jurul lor.
Știți că eu am o problemă cu proștii care vor să își semnalizeze prostia în spatele unei imagini de victimă, plângându-și de milă și arătând cu degetul spre alții, mai puțin în direcția lor!
Mereu am avut o problemă cu “victimele” societății care nu au făcut nimic altceva decât au pozat în “poziții” perfecte doar pentru gura lumii și n-au trăit niciodată cu adevărat realitatea propriilor dorințe și vise.
Nu, nu sunt dezamăgită de ceea ce am găsit aici, pentru că nu am avut nici măcar cea mai mică așteptare. Luând decizia de a reveni acasă pentru o perioadă, am luat în calcul toate scenariile posibile și imposibile…așa că, nu e vorba despre dezamăgire, ci mai degrabă de furie.
Sunt furioasă pe indivizii mândri care se bat cu pumnul în piept, dorind să demonstreze oamenilor cât sunt ei de pricepuți. Mereu am considerat că tot ceea ce facem, dacă e făcut din dorința de a demonstra ceva cuiva, va fi un eșec la final.
Niciodată nu mi-am dat cu părerea fără a nu ști despre ce vorbesc. Acum, am ajuns la concluzia că eu răbdare să mai explic oamenilor importanța valorilor morale, nu mai am.
Dacă nu mă reîntorceam acasă, aș fi trăit cu sentimentul de vinovăție că aș fi putut schimba ceva și nu am făcut-o. Dar am venit, am văzut despre ce este vorba, iar din păcate ceea ce îmi doresc eu să construiesc nu se