Am 31 de ani și pot spune că viața mea a fost asemenea unui nomad. De ce spun asta?! Deoarece imediat după ce am terminat liceul, am plecat la facultate, prima oprire fiind în Iași, ca după câteva luni să-mi doresc a mă muta în București. După câțiva ani, am decis să mă mut în Arad, iar toată călătoria asta a mea a continuat prin Cluj, Oradea, iar acum înapoi acasă, în județul Vaslui(nu știu pentru cât timp).
Ideea este că mereu am luat-o de la zero, încercând să fac exact ceea ce îmi doream să fac, fără a mă gândi la faptul că timpul îmi este dușman și posibil să “pierd”câțiva rulmenți de la trenurile “destinului”.
Am făcut ce am simțit mereu, iar asta după părerea mea m-a ajutat în toată șlefuirea proprie a meseriei de om! În toată aventura prin propriul meu destin, prin propria-mi existență, am “alergat” cu capul sus, ancorată bine în credința mea, visând până la Dumnezeu și-napoi, fără a-mi fi teamă de absolut nimic.
Consider că viața te poate îngenunchea doar atunci când uiți să mai speri, când îți ignori trăirile și emoțiile interioare, când încerci să-ți aduci la tăcere vocea propriului suflet! Doar atunci destinul te poate îngenunchea. Devii total învins!
Speranța mereu va merge mână în mână cu credința, deoarece ceea ce simțim cu sufletul ne este credința, iar ceea ce ne permite să visăm și să ne proiectăm tot ceea ce noi ne dorim este speranța.
Tot mai mulți oameni au uitat să mai spere, au uitat să mai viseze, au uitat să-și mai proiecteze dorințele ascunse din interiorul lor. Și încă ne mai mirăm de haosul existențial.
Mulți dintre cunoscuții mei mereu mă întrebau cum am putut să o iau de atâtea ori de la zero, cum am avut curajul de a mă muta de atâtea ori.
Eu mereu am considerat că toată această aventură de fapt a reprezentat o etapă,o continuare a următoarei trepte din evoluția proprie. Adevărul este că mie îmi și place să mă surprind cu astfel de schimbări.
Veți spune că totul se datoarează faptului că încă nu mi-am găsit acea liniște raportată la un suflet de om care să-mi fie partener în această poveste. Posibil, adică cu siguranță această situație cântărește mult în deciziile proprii.
Însă, tot ceea ce vreau eu să subliniez este faptul că avem nevoie de credință, avem nevoie de speranță, avem nevoie să visăm. Să lăsăm sufletul să ne inunde rațiunea și să avem curajul de a ne proiecta visele în realitatea proprie. Astfel, am putea schimba toată energia din jurul nostru.
Fiecare, proiectează în jurul lui, ceea ce el reprezintă pentru sine, ceea ce el simte cu sufletul, ceea ce el iubește. Nu este suficient să-ți iubești doar sinele, uitând să mai oferi și-n jurul tău emoțiile iubirii. Nu este benefic să-ți îngropi speranța în spatele eșecurilor, considerând că asta te face puternic și invincibil.
Cu toții vom ajunge să fim învinși și îngenuncheați din cauza mândriei, din cauza fricii de a visa și de a crede. Lipsa speranței mereu ne va aduce la tăcere.
Eu cred că fiecare dintre noi are puterea de a-și crea propriul Univers, de a-și proiecta și materializa visele. Cu toții putem fi de neoprit în drumul acesta prin propriul nostru destin, dacă a-mi ști să ne fructificăm cu adevărat credința, dorințele,emoțiile și trăirile.