De copil am fost rebelă și independentă în propriile decizii. Mereu am făcut și am acționat impulsurilor pe moment. Uneori a fost bine, alteori am sfârșit nu tocmai cum mi-aș fi dorit. Însă, niciodată nu am încetat din a-mi urma intuiția sau instinctele.
Astfel, am crescut cu o siguranță formidabilă în propria persoană, știind exact cât pot, știind cine sunt!
Educația mea a fost una destul de conservatoare, iar firea mea rebelă le-a cam dat bătăi de cap părinților mei. Însă au știut cum să îmi implementeze în cap unele lucruri de care și azi țin cont. În rest, copil rebel, plin de imaginație, dornic de a descoperi, curios și foarte ambițios.
După aproape 30 de ani nu s-au schimbat foarte multe, la fel de curioasă sunt, la fel de rebelă, însă pot spune că, puțin, dar foarte puțin mai temperată. Poate se datoarează înaintării în vârstă.
Zilele trecute vorbeam cu o prietenă despre episoadele de despărțire din viețile noastre. Așa cum i-am spus și ei, voi spune și aici. Fiecare despărțire este un cadou, prin care dacă ai ochi și înțelepciunea necesară, te vei redescoperi și te vei putea reconstrui mult mai bine decât erai înainte. Fiecare despărțire este doar un proces prin care noi înșine ne dezvoltăm, învățăm și descoperim lucruri despre propria noastră persoană care ne surprind, lucruri de care nici nu știam.
Despărțirile vin la pachet cu o nouă șansă la o variantă mult mai bună a propriei existențe.
Eu o spun din propria mea experiență. Mi-a fost teamă de divorț, mi-a fost teamă să rămân singură și mai mult, mi-a fost frică de răutatea oamenilor din jurul meu, din vremea aceea! Mi-a fost atât de teamă, încât ajunsesem să nu mai știu cine sunt eu pentru mine. Oarecum ajunsesem să îmi calc în picioare propriile principii și valori .
Îmi raportam fiecare secundă doar la niște “superficialități”. Totul doar din teamă.
Mi-a fost îngrozitor de frică că nu voi ști ce să fac după, îmi era teamă de eticheta societății…pur și simplu, îmi era frică!
Însă, am fost suprinsă plăcut, imediat după divorț a urmat cea mai frumoasă perioadă(dar totodată și cea mai grea)din toată existența mea, care continuă și astăzi.
Mă pot bucura de mine și de tot ce este în jurul meu la o intensitate extraordinară.
Mă am pe mine într-o variantă de care habar nu aveam că va ieși vreodată.
Iar acum stau și îmi dau seama că toate acele temeri de altă dată, m-au ajutat să fiu EU acum, aici și pentru totdeauna.
Mi-a luat câțiva ani buni să învăț unele lucruri, însă așa cum am mai spus-o, Dumnezeu vorbește cel mai des prin oameni, iar eu sunt un om norocos. Dumnezeu mi-a scos oamenii potriviți care să mă ajute în a-mi arăta că frumusețea unui nou început, merită ORICE DESPĂRȚIRE!
P.S: privind orașul de sus. Absolut minunat și liniștitor. Eu și cu mine. ❤️