Nu știu voi cum sunteți,dar eu uneori am niște dileme pe care nici Dumnezeu nu le mai înțelege.
Am momente(ca acum de exemplu) când mi se face dor,dar nu știu de ce sau de cine. Mi se face un dor din acela nebun,când efectiv m-aș urca în mașină și m-aș duce niciunde,numai să îmi potolesc acest dor de “nu știu”.
Și aș vrea să știu,să aflu,să cunosc,să descopăr,dar e imposibil,pentru că totul în jurul meu este străin,iar mie îmi este dor. Așa sentiment ciudat și ditamai dilema,încât uneori cred că sunt nebună de-a binelea când mă aventurez conștientă fiind în nebunia propriilor mele gânduri.
Nu știu dacă îmi este dor de un om sau de o situație sau poate doar de o stare,însă sigur e ceva străin pe care nu-l știu. Din acest motiv spun că îmi este dor de “nu știu”.
Cam de o săptămână au început din nou acele nevoi de schimbare,care să mă facă să simt ceva. Presiune,stres,stres mult,iar presiune și o luăm de la capăt o perioadă.
Asta doar pentru faptul că mereu îmi doresc altceva,mult mai bun,mult mai sănătos,să fie perfect pt mine….dar uite că uneori apare câte o dilemă din aceasta și mă bulversează maxim.
De ce îmi este dor și de cine ?! Habar nu am,dar știu sigur că îmi este dor….
P.S: dacă aflu,promit să vă spun! Cert este că acest “dor” vine cu niște “dureri” de stomac❤️! 😂😂😂😂