Și au trecut ani până mi-am luat inima în dinți,îmbrățișându-mi singurătatea. Și au trecut ani,până când mi-am înfruntat frica de autocunoaștere.
Și nu,nu sunt singura femeie singură,nu sunt singura femeie care ia micul dejun,prânzul și cina doar cu propria persoană,nu sunt singura femeie care bea un gin tonic singură la bar,nu sunt singura femeie care se plimbă doar cu propriul suflet prin centrul orașului.
Nu sunt singura femeie care își bea cafeaua singură. Nu sunt singura femeie care noaptea își îmbrățisează singură trupul. Nu sunt singura femeie care merge doar cu propriile gânduri la cinema, nu sunt singura femeie care preferă să petreacă timp doar cu propria existență.
Nu sunt singura femeie care merge la evenimente doar în compania tocurilor înalte și a rochiilor negre clasice,ascunzându-și emoțiile în spatele unui zâmbet acoperit de buclele rebele necoafate. Nu sunt singura femeie a cărei vieți e precum un roller coaster,nu sunt singura femeie care privește uneori în gol.
Nu sunt singura femeie care visează uneori la un prinț sau cel puțin se transpune în personajele feminine ale celor mai celebre romane și filme de dragoste. Nu sunt singura femeie care plânge atunci când simte și râde atunci când creierul i se oprește,bucurându-se precum un copil.
Nu sunt singura femeie care seara,când ajunge acasă,aude doar liniștea din jurul ei și care închide ochii spunându-și că mâine e o altă zi în care va trebui să fie mai bună decât a fost azi. Nu sunt singura femeie singură,dar sunt singura femeie perfect de imperfectă în propria-mi existență. Sunt singura care îmi zâmbesc în fiecare dimineață.
Și mai știu sigur că sunt singura femeie și singurul om care o iubește pe Ale și o acceptă așa cum este,fără a dori să schimbe ceva la ea. Sunt singurul om care nu ar trăda-o niciodată pe Ale,dar niciodată!
Sunt minunată în toată nebunia și prostia mea, sunt ceea ce am vrut să fiu,sunt un personaj simplu dar multicolor în propria-mi viață,sunt ceea ce alții ar numi-o “psihoza iubirii”, dar mie îmi place să cred că sunt doar idealistă când vine vorba despre iubire.
Și cred că doar operele lui Dali m-ar putea caracteriza cel mai bine,iar dacă nu îi cunoașteți stilul….eeeiii bine, dați un “search” pe google și veți descoperi o creație a Lui Dumnezeu care a dus suprarealismul într-o direcție în care doar un nebun ar fi putut să o facă.