Ani la rând mi-am dorit doar să descopăr și să trăiesc fiecare curiozitate pe care o aveam.
Ani la rând m-am lovit singură de ziduri, cu riscul de a sfârși rănită, însă, încăpățânarea și dorința de a cunoaște și a experimenta necunoscutul , m-au făcut uneori să trec chiar și prin cele mai puternice și de neclintit ziduri, descoperind astfel, încet, frumusețea care zăcea în sufletul meu.
Ani la rând am hoinărit singură prin sufletul și mintea mea, ani la rând am alergat prin nebunia naivității mele, ani la rând mi-am înălțat visele și crezul până la Dumnezeu și înapoi….și mi-am descoperit LUMEA-o lume a mea și atât.
În LUMEA mea, onoarea și demnitatea sunt vitale, precum oxigenul. În LUMEA mea simplitatea reprezintă toată existența unui om.
În LUMEA mea,iubirea este ceva normal, în LUMEA mea minciuna mă face să scot toată întunecimea propriei existențe la suprafață.
În LUMEA mea, Dumnezeu este puterea mea în fiecare zi. În LUMEA mea bărbatul, eiii bine, bărbatul este doar o capodoperă a unui vis naiv și dornic de iubire sinceră. O capodoperă precum operele lui Dali, o nebunie curată și neînțeleasă, dar totuși frumoasă și misterioasă.
În LUMEA mea, oamenii nu pot intra în intimitatea sufletului meu, decât dacă vor putea vedea simplitatea prin ochii propriei existențe.
În LUMEA mea, nu există frică pentru și din iubire, ea doar se trăiește în fiecare zi, efectiv pur, fără motive.
În LUMEA mea, am devenit zidul, acel zid puternic, acel zid de neclintit, care stă drept în fața tuturor furtunilor, tuturor oamenilor care încearcă distrugerea lui.
În LUMEA mea, te las să intri doar dacă îți dorești cu adevărat să vezi ceea ce se află dincolo de zid, dacă îți dorești să descoperi emoțiile și trăirile simple ale unui om. Te las să intri și să faci parte, doar dacă iubirea reprezintă o normalitate simplă și pură, nu frică.