De-a lungul timpului am cunoscut mulți oameni, de-a lungul timpului am experimentat situații la care nici nu visam sau nici nu credeam vreodată că voi ajunge să le trăiesc.
Însă, ceea ce mă uimește cel mai mult este faptul că mi-am păstrat acea atitudine sau trăire copilăroasă. Nu mi-am dat voie niciodată să las maturizarea să mă învăluie în totalitate.
Astfel, fiindu-mi mult mai ușor să trec peste tot cu zâmbetul pe buze, nelăsând experiențele mai puțin fericite să îmi rănească existența sau să-mi întristeze sufletul. Mereu am văzut doar partea bună în orice lucru. Mereu am găsit explicații pentru fiecare acțiune a oamenilor care au intrat în viața mea.
Am conștientizat că oamenii sunt cu termen de valabilitate și că importanța lor în propria-ți existență este dată doar de tine.
În acest moment sunt doar eu cu mine și mi-e bine. Îmi place să mă ironizez mereu spunând că-mi voi face o crescătorie de pisici, decât să-mi mai consum energia într-o lume atât de superficială și lipsită de valori.
Dar naivă și ancorată încă în lumea de poveste din imaginația sufletului meu, nu mi-am pierdut speranța că într-o zi totul se va schimba și că vom putea vedea în jurul nostru ceea ce ne dorim să fim noi cu adevărat.
Sunt un om puternic, mereu am fost, încăpățânat până la Dumnezeu și-napoi, perfecționist în tot ceea ce face, cu o educație care mi-a prins bine, cu o rușine față de propria persoană care nu mă lasă să îmi înjosesc existența. Iar în ultima vreme mi-am demonstrat că nu există lucru pe care să nu il pot face, nu există situații pe care să nu le pot rezolva.
Am și părți mai puțin sănătoase care mă vulnerabilizează și care mă fac să explodez, dar ce să fac, după o vârstă e cam greu să poți controla totul când vine vorba de tine.
Mereu am avut o problemă cu prostia și cu lipsa de bun simț, încă lucrez cu mine pentru a-mi putea controla reacțiile dar totul cu răbdare și cu timp.
Conversațiile cu mine sunt de multe și chiar dacă par o ciudățică, vorbesc cu mine în fiecare zi. Mă cert și mă pedepsesc atunci când știu că nu am dat totul. Pun o presiune inumană pe mine pentru a deveni mai bună de pe o zi pe alta. Poate că uneori nu îmi dau voie să respir, dar există și momente când mintea și gândurile se opresc, iar atunci se așterne o liniște care mă încarcă cu energie și îmi mângâie fiecare celulă din corp și acela e Dumnezeu.
Când vorbesc cu mine, de fapt vorbesc cu El și știu că indiferent de ceea ce spun sau cer de la mine, toată puterea și încrederea de a merge doar înainte sunt de la El.
Îmi trăiesc viața cu mine, încredințată fiind în grija Cerului, în grija Lui și mai știu un lucru, confirmat fiind de un om al Lui Dumnezeu, care mi-a spus că: “Dumnezeu ne vrea în orice fel, dar nu proști”!
Prostia naște din întunecimea sufletului, din neputință și din invidie. Și cu ce scop?! Când toți ajungem la cel puțin 2 metri sub pâmânt, sfârșind prin a fi mâncați de viermi?!
Întunecimea pâmântului niciodată nu te va întreba cine ai fost și câți bani ai avut în cont.
În urmă va dăinui doar frumusețea sufletului cu care ți-ai îmbrățișat viața !