Emoții și trăiri

Și când nu mai poți

Și când crezi că nu mai poți, vei simți că poți mai mult decât până în acel moment. De multe ori mi s-a întâmplat să-mi doresc să renunț, să mă opresc din tot, doar pentru simplu motiv că oboseala emoțională era într-atât de puternică, încât îmi consuma toată energia.

De când mă știu am oferit încredere totală oamenilor din jurul meu, însă niciodată nu am avut așteptări prea mari, poate uneori au fost câteva dar mici, neînsemnate. Mi-a fost teamă mereu să ajung să fiu într-atât de dezamăgită încât să-mi pierd încrederea în oameni.

Și au fost experiențe multe în urma cărora am simțit durere, am fost supărată, am plâns, dar niciodată nu am fost dezamăgită. De fiecare dată am căutat și am găsit explicații tuturor din jurul meu, astfel găsind calea de a trece mai ușor peste și de a înțelege acceptarea.

Toți suntem diferiți și niciodată ceea ce consider eu benefic pentru mine, nu voi putea impune în societate ca fiind un adevăr absolut, însă mi-aș dori doar să fim un pic mai atenți la emoțiile noastre, la valorile morale pe care le șlefuim zi de zi, să fim mai înțelegători și mai asumați.

În opinia mea, dezamăgirea este doar o consecință a lipsei de încredere în sine, însă supărarea este o emoție, o trăire pe care o simți cu sufletul atunci când devine vulnerabil și care izvorăște dintr-o dorință sinceră, pură, dintr-o multitudine de emoții de bine, de iubire, de simplitate. Ciudat, nu? Pare-se că totul este într-o contradicție, însă oferă-ți mai multă atenție propriilor emoții și învață să te descoperi. Doar în acel moment îți vei ști cu adevărat dorințele sufletului și emoțiile pe care le simte și de care are el nevoie.

Azi e doar una din acele zile când propria frecvență emoțională este în linie dreaptă și încă pot, mai mult decât ieri, iar mâine, mai mult decât azi.

❤️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *