Emoții și trăiri

Vieți paralele,lumi paralele

De când am început a-mi scrie și expune experiențele în social media, am primit sute de mesaje în care am fost întrebată de unde puterea și capacitatea de a înțelege ceea ce se întâmplă.

Mereu am considerat că orice om are dreptul la libertate, la o libertate care să-l facă să se simtă bine în propria lui existență. Astfel, mi-am antrenat gândirea pentru a accepta sau mai bine zis, a înțelege dorințele omului de lângă mine, a prietenilor, a familiei, a tuturor celor din jurul meu.

Însă,vedeți voi, noi oamenii, majoritatea dintre noi nu prea știm a funcționa în parametri de bine sau foarte bine și picăm, din orgoliu, din mândrie, din egoism în cealaltă extremă, cea a dorinței de a avea mai mult și mai mult, alegând lăcomia și trădarea propriei noastre persoane.

Când am început a-mi povesti viața, dorința mea a fost și este de a transmite un mesaj atât femeilor cât și bărbaților. Cea mai frecventă întrebare a fost cum am putut accepta de a fi o gazdă primitoare tuturor femeilor care îmi treceau pragul casei de mână cu fostul soț.

Răspunsul e simplu: din cauza fricii, din cauza lipsei de respect față de mine, din cauza incertitudinii pe care o aveam vis a vis de mine, dar toate aceste trăiri erau coafate în spatele acelei “înțelegeri” pe care o susțineam că o ofeream, în spatele unei “înțelepciuni”inexistente.

Anii au trecut, iar peste sufletul meu evident că s-a așternut ceața și mi-am dezvoltat o bulă,o lume imaginară în care doar eu aveam acces. Atât de tare mi-am amplificat frustrările,încât reușisem să cred despre mine că sunt o prințesă într-un regat perfect.

Tot ceea ce trăiam era ceva normal, însă nefiind atentă la semnalele pe care mi le trimitea subconștientul, îmi îngreunam sufletul, care la un moment dat s-a întors împotriva mea, căutând să-și facă dreptate, iar într-un final a reușit. A reușit să se elibereze din închisoarea frustrărilor și a fricii, vindecându-se departe de orice poveste începută sau încheiată.

Poate că voi fi blamată,însă puțin îmi pasă,dar recomand un divorț, dacă căsnicia este toxică. Divorțul pentru mine a fost cel care mi-a arătat drumul spre credință,spre iubirea de sine, acceptare, spre liniște, spre cunoaștere.

Și nu am niciun regret, dimpotrivă și în mod special multă recunoștință față de acele femei.

Amantele sunt benefice, ele nu fac altceva decât să îți arate o oglindă a irealității în care trăiești.

În fond și la urma urmei, un amantlâc regizat frumos într-o lume paralelă, cu un scenariu paralel,nu poate altceva decât să-ți deschidă drumul spre succes, drumul spre supremația iubirii de sine, spre liniște și reinventare.

Așa că, dacă e toxic și nu vă simțiți împliniți sau împlinite, plecați și mergeți pe drumul reinventării și a descoperirii de sine.

Doamne ajută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *