Emoții și trăiri

Dor și nostalgii

De câteva zile stau și observ cum Dumnezeu îmi scoate în cale diferite situații prin care mă face să simt pace și liniște. Evident, toate îmi sunt raportate la un trecut, însă bucuria cea mare este să mă redescopăr pe mine plină de iubire și de pace.

Gândurile sunt, există și vor există mereu, alergând prin minte și simțite cu sufletul ! Îmi proiectează zilnic amintiri care mă fac să fiu nostalgică. Tot timpul am fost de părere că, nu te poți opune sufletului, nu te poți opune inimii, nu ai cum, iar dacă o faci, în timp îți vei da seama că a fost un act de lașitate și de neîncredere vis-a-vis de ține.

Așa cum am spus-o și mai de mult, într-o altă postare de a mea, am învățat să iubesc de la distanță mult mai frumos și mai sigur!

De câteva zile sunt pusă în față unei situații pe care mi-am dorit-o, pe care o așteptăm încă din prima zi de când mi-am “semnat libertatea legală”!

Astfel, am conștientizat că toate gândurile, toate sentimentele de dor și neputință în unele cazuri, s-au materializat frumos și simt că se vor scrie din nou, de dată această mult mai sigur și mai profund.

Consider că Dumnezeu știe cel mai bine de ceea ce avem noi nevoie, chiar dacă uneori ne lasă să facem alegeri în momente de furie și de orgolii, El intervine atunci când consideră că suntem pregătiți să primim ceea ce avem nevoie cu adevărat.

Mă întorc în trecut cu sufletul și cu gândul și pot spune că simt iubire și pace. Două sentimente care vor ajută la a-mi clădi regatul pe care-l visez încă de mic copil!

Am învățat că nu mă pot opune trăirilor mele interioare, nu mă pot opune iubirii, nu mă pot opune acestor sentimente pe care El le-a lăsat în fiecare dintre noi.

Drumul e cel în linie dreapta, valorile sunt aceleași, însă credință este mai mare, iar de dată această, credință se înmulțește la doi.

O credință împărtășită și dobândită din iubire, este o putere absolută susținută de către Dumnezeu!

O iubire sinceră nu se fură, nici nu se înlocuiește, nici nu se clădește pe suferință nimănui!

O iubire sinceră este aceea care, după mult timp neîmpărtășită iese la suprafață că un strigat după ajutor! Atunci Dumnezeu începe să își facă treaba, unind din nou ceea ce doi pământeni pierduți în orgolii și mandrii, au separat!

Interesante-s căile și “jocurile” Lui Dumnezeu!

❤️❤️❤️❤️❤️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *