Atât de greu îmi este să vorbesc despre iubire acum, în acest moment al existenței mele, însă imi fac curaj, sinceră fiind cu mine și spun doar atât că, am învățat să iubesc necondiționat de la distanță, departe fiind de posibilitatea de a o mai putea împărtăși fizic, momentan. Spun momentan, deoarece mereu am crezut în minuni, nu am sperat, ci am crezut în ele.
Probabil, când s-a gândit Dumnezeu să mă trimită pe Pământ a pus în mine un gram în plus de crez, de sensibilitate, de magie, un gram în plus de speranță și de vise!
Divorțul pentru mine a fost ca o gură de aer pentru dezvoltarea mea atât psihică cât și spirituală, însă din punct de vedere emoțional, se pare că totul s-a conturat asemenea unei aure, care în permanență mă învăluie și îi simt prezența zi de zi. Astfel, am învățat iubirea de sine cu adevarat, ca mai apoi, să pot învăța iubirea necondiționată pe care o împărtașesc doar cu gândul și cu sufletul.
Sunt împăcată cu mine și cu această nouă formă de iubire, pe care, cândva nu puteam să o înțeleg, însă acum, o conștientizez ca fiind cea mai pură formă de păstrare a unui sentiment, cândva greu de înțeles.
Și cum cred eu în minuni și nu numai, azi Dumnezeu m-a surprins, făcându-mă să simt prin fiecare celulă a existenței cea mai autentică formă de iubire. Am primit totul cu brațele deschise, la fel cum am și dăruit-o!
Îi mulțumesc Bărbosului pentru că mă învață zilnic să iubesc, să fiu bună, să fiu devotată crezului meu! Îi mulțumesc pentru răbdare si pentru înțelepciunea cu care pot vedea acum lucrurile.
Cât despre iubire, e acolo, unde trebuie, păstrată și împărtășită în fiecare zi prin gând și prin suflet!
Și da, să credeți în minuni din tot sufletul! Căci ele apar, apar când nici nu ne așteptăm! Și să o faceți din tot si cu tot sufletul! Asemenea unui copil care crede în minuni!
Într-o societate pierdută în Iadul material, fii tu speranța minunilor din viitor.