Emoții și trăiri

Sax

……sau cum îmi place mie să-i spun… Instrumentul preferat al divinității ❤️ Cei care mă cunosc, știu cât de mult iubesc muzica, muzica bună, de calitate. Acea muzică care îți aprinde toate trăirile, acea muzică care îți confirmă că ești un munte de emoții. Acea muzică care îți gâdilă fiecare celulă din propria-ți existență și care luminează chiar și cele …

Continuă lectura
Societatea cotidiană

Greva educației sau dezinteres educațional

Ce urmează să spun acum, știu sigur că nu va fi pe placul multora dintre cei care mă citesc constant. Provin din acea familie care a crescut cu un cadru didactic în casă, am fost acel copil ai cărui prieteni erau colegii de muncă al tatălui,profesori de limba română, fizică, chimie,matematică etc. Spun aceste lucruri, deoarece vreau să se înțeleagă …

Continuă lectura
Simțiri

Îți voi…

Îți voi dărui iubirea, pentru a cunoaște iubirea, Îți voi mângâia sufletul, pentru a-ți simți mângâierea! Îți voi surâde în fiecare dimineață, pentru a putea gusta plăcerea răsăritului. Îți voi cânta zi de zi, pentru a mă putea auzi. Îți voi combina culorile, pentru a descoperi curcubeul. Îți voi alina freamătul din somn, pentru a-mi înțelege visele. Îți voi zâmbi …

Continuă lectura
Societatea cotidiană

De la a fi bărbat,la a fi Dumnezeu

Un subiect care va stârni controverse,însă sunt asumată pentru ceea ce va urma. Iubesc arta,fiind tăuroaică,am un simț dezvoltat pentru tot ceea ce înseamnă artă. În seara aceasta,în urma unei discuții cu un prieten,acesta mi-a amintit de existența lui Jan Saudek. Saudek este un nebun(pentru majoritatea societății), un artist care nu prea a fost înțeles. Ceea ce mi-am amintit de …

Continuă lectura
Emoții și trăiri

Puterea oglinzii – Soții Arnolfi

Ipocrizia obedientă, paradoxul perversității, lipsa de autenticitate, îngâmfarea și surâsul ieftin al nostru, iubirea de carton și fericirea mimată, ne-a adus să trăim vremurile soților Arnolfi. Raportându-mă strict la simbolistica elementelor cheie din această creație,vă spun doar că există o multitudine de elemente cheie care reprezintă dragostea, bunăstarea, credința, fidelitatea, senzualitatea ,devotamentul, puterea, fertilitatea, respectul, speranța,sprijinul pe care doi oameni …

Continuă lectura
Emoții și trăiri

Doar imaginează-ți

Imaginează-ți că ți s-a permis să fii fericit și să îți trăieșți viața în totalitate așa cum ți-ai dorit. Ceea ce trăieșți tu și modul tău de te bucura de viață, niciodată nu va întra în niciun conflict cu viața celuilalt sau povestea altcuiva. Imaginează-ți că trăieșți fără frică, fără teama de a-ți exprima părerile, de a-ți exprima visele pe …

Continuă lectura
Societatea cotidiană

Oameni”care ex(ins)piră

Nu pot să tac, am încercat să îmi înghit cuvintele în ultima vreme,dar chiar nu reușesc. Când am ales să mă reîntorc în Arad, mi-am asumat și faptul că voi fi testată de către Hristos,toți sfinții, Sfânta Treime etc. Noul trend în societatea asta, mai ales că este și an preelectoral, sunt emisiunile acestea motivaționale cu oameni care inspiră mai …

Continuă lectura